Dulce Romanie

0

Desi suntem constienti de abjectiile zilnice de la televizor, cateodata tot ne mai scapa un ochi sau forta inertiei ne muta mana pe telecomanda (pe butoanele alea pe care ne-am promis sa nu le mai apasam) la orele de varf pe unul dintre posturile nationale cu audienta enorma, la una dintre emisiunile in care se dezbat de la care cu care s-a mai tavalit, ca daca nu e stire de interes national, nu e bine, pana la, mai nou, prezentarea degradanta a unei fiinte umane.

Pentru ca nu vreau sa intru intr-o alta sfera, aceea a mentalitatilor, voi spune simplu ca romanului ii place sa barfeasca, si asta pentru ca este un fapt stiut de toata lumea, si un obicei stravechi de cand limba si poporul. Numai ca, ai crede ca evoluam, doar ca, din pacate, pe masura ce facem loc descoperirilor incredibile si revolutionare, ne degradam pe zi ce trece, ne umplem de pizma si marlanie, iar mojicia si zambetele perverse isi fac loc tot mai adanc in cele mai ascunse cotloane ale mintii, si de multe ori ale sufletului.

Cand am inceput sa uitam de cele mai elementare aspecte ale bunului simt, ale educatiei? Avem pretentii dintre cele mai absurde si vrem ca ceilalti sa ne perceapa ca fiind finuti, ca de, managementul impresiei trebuie sa functioneze, ne scandalizam la orice eveniment care in mintea noastra nu ne face cinste, suntem complet siderati daca suntem asociati cu anumite persoane si multe altele. Intr-un cuvant falsitatea e la loc de cinste, iar expresia „sa moara si capra vecinului” n-a fost niciodata mai de actualitate.

Stiu ca poate pare un cliseu, dar unde esti tu nene Caragiale, sa vezi cu ochii-ti de geniu, ce s-a ales de societatea romaneasca? Cum ai pune intr-o piesa de teatru toata mizeria umana din ce in ce mai evidenta fatis? Cand s-a transformat totul intr-o cloaca, una care ne cuprinde de multe ori pe mai toti?

Asa ca am divagat putin, prada unei avalanse de intrebari fara raspunsuri, sa ajungem practic acolo unde vroiam sa ajungem. Povestea a fost probabil deja discutata si intoarsa pe toate partile in presa colorata si despuiata. Mai concret, o femeie, pe numele ei Ioana Tufar, fiica regretatei Anda Calugareanu este plimbata de la o televiziune la alta (departe de mine intentia de a o considera pe aceasta din urma doar o victima), umilita si batjocorita, pentru deliciul celor care isi umplu buzunarele datorita unei audiente enorme, audienta  care din pacate savureaza necazurile altora, iar cei care o compun traiesc falsa impresie ca se pot ascunde de propriile necazuri, si, mai mult decat atat, de propriile mizerii si fantasme.

Cum ati ajuns sa va bateti joc de un om, indiferent de statut, ocupatia parintilor, un om ale carui traume si trairi nu le cunoasteti pentru bani murdari si pentru placerea voastra morbida de a va considera superiori? Cum va puteti considera obiectivi si integri cand sunteti capabili sa prezentati public pe un post de televiziune asemenea aspecte, fie ele si adevarate? Omul este o fiinta imperfecta prin definitie, asta nu inseamna ca voi aveti dreptul sa ajungeti la stadiul in care lasati la o parte orice urma de empatie, orice valoare a unei inteligente emotionale, pe care se presupune ca o avem  cu totii (intr-o masura mai mica sau mai mare) si ne diferentiaza de animale pentru a prezenta cele mai degradante dimensiuni ale noastre, fara o urma de rusine?

Domnisoara blonda, care modereaza emisiunea cu pricina, si al carei nivel de inteligenta nu este nici macar de discutat, daca vrem sa fim obiectivi, v-au ajuns cumva remuscarile?… sau presiunea publica, complet justificata pentru gestul incalificabil, v-a facut sa cedati intr-un acces nereusit, nici macar din punct de vedere actoricesc (mie si multora nu ne-ati transmis nimic, nu sunt critic de specialitate) de sincere scuze si regrete siii evident lacrimi inexistente? Patetic, penibil… e la latitudinea celor care vreau sa cred ca mai au inca un dram de bun simt si, in ultima instanta, un dram de omenie.

Write a comment