Scriu facebook cu f mare pentru ca a devenit cel mai mare trend la ora actuala, si o persoana care “se respecta” nu are cum sa nu aiba cel putin un cont pe facebook… cont pe care il foloseste pentru a posta cele mai cool, fancy, trendy lucruri pe care le face in ziua respectiva. Cool pentru ei si pentru sutele de asa-zisi prieteni care dau like la toate prostiile care apar pe wall, spun asa-zisi prieteni pentru ca un cont respectabil de facebook are in medie peste 1000 de prieteni, dintre care doar 3% sunt chiar persoane pe care respectivul / respectiva le-a vazut cel putin o data in viata de zi cu zi, dar in lumea virtuala in care traieste se cunoaste cu toti si se crede o persoana importanta care are parte de atentia tuturor. Cum e sa ai 1000 de prieteni… ma rog, cel mult 30 pentru ca restul de 970 sunt doar de umplutura, dar unde vrei sa ajungi de fapt este la limita de 5000 de prieteni, nu nega pentru ca stim ca asta iti doresti cel mai mult draga utilizatorule de facebook… iti dai seama cate like-uri catre pozele postate din baie poti sa primesti! WOW… asa ceva nu trebuie ratat!

Si daca te lasa parintii sa iesi din casa, si inima sa parasesti calculatorul, si sa pleci la mare de exemplu, trebuie sa iti iei telefonul cu deget (cum am auzit zilele trecute la o fetita de 7 ani) cumparat de mamica si taticu’ cu un buton mare de facebook la indemana, sa faci cat mai multe poze cu putinta si sa le pui pe facebook ca dupa aia sa stai si sa astepti comentariile aferente. Bineinteles musai cate o poza de pe autostrada soarelui A2, intrarea in Constanta si destinatia finala Mamaia nu sunt decat cateva upload-uri de facut, si potentiale sute de like-uri si comentarii de primit.

De ce faci asta? Din ce cauza? Cu ce scop? Intrebari care odatra adresate declanseaza raspunsuri din ce in ce mai stupide si penibile. Nevoie de socializare? Serios? Intr-un mod asa cum subliniam din ce in ce mai penibil, care iti acapareaza viata reala, iti invadeaza timpul si preocuparile. Traiesti sa postezi informatii, ma rog informatii e mult si elaborat spus pentru iq-ul multora dintre cei care utilizeaza aceasta retea de socializare. Altfel spus, traiesti sa postezi chestii, interesante sau nu, banale, pe care vrei sa le impartasesti lumii intregii cu scopul evident de a primi cat mai multe like-uri, care iti gadila orgoliul.

Cel mai tare e ca poti sa te prefaci! Poti sa te prefaci ca esti cel mai frumos, cel mai destept, cel mai iubit, cel care are mii de prieteni care iti lasa comentarii fara numar, toti elogiindu-ti cu cuvinte care mai de care mai pupincuriste (cuvant din dictionar), talentele tinute ascunse si descoperite cu ajutorul facebook-ului din intamplare sau de cele mai multe ori la insistentele prietenilor reali sau mai putin reali. E lumea ta, universul tau in care poti sa minti, sa inventezi, sa te simti supererou. Tineti-o tot asa… iar pentru cei care isi dau seama de penibilul situatiei sau care nu au conturi de facebook, si care s-au saturat sa auda cuvantul asta in fiecare zi (fapt dovedit), dimineata in metrou, in masina ascultand un post de radio, la munca vorbind cu colegii, pe strada in drum spre casa, acasa daca va uitati la televizor sau seara la terasa va oferim un wallpaper sugestiv prin care sa aratati curiosilor ca nu toata lumea urmeaza instinctul turmei si ca de aceasta dependenta bolnava mai exista scapare chiar si in ultimul ceas.

SUSTINE CAMPANIA ANTI-FACEBOOK – DOWNLOAD WALLPAPER - 

: )

Statisticile pe care organizatorii ni le-au pus la dispozitie dupa terminarea evenimentului au confirmat ca aceasta editie a avut cel mai mare succes, avand peste 22.000 de spectatori, 115 acreditari pentru presa, 31 de aeronave tip IAR 99,YAK 52, DIAMOND, CESSNA, ZLIN 142, EXTRA 300, SUKHOI 26, CORSAIR, PZL WILGA si celebrul avion istoric CORSAIR F4U-4 apartinand echipei Flying Bulls,

23 de aeronave apartinand scolilor de zbor din Romania, peste 400 de profesionisti militari si civili (piloti, conducatori de zbor, parasutisti, echipe tehnice, controlori de trafic aerian, inspectori de siguranta aeronautica, inspectori de trafic la sol, etc.) printre care, ca invitata speciala de seama fiind Svetlana Kapanina, Ingerul Siberian din Rusia, multipla campioana mondiala, considerata cea mai buna femeie-pilot de acrobatie din toate timpurile.

• “Cealalta masina a intrat in mine fara sa ma atentioneze asupra intentiilor ei.”

• “M-am lovit cu un camion stationar venind din sens invers.”

• “Am plecat de la marginea soselei, m-am uitat la soacra-mea si am trecut peste parapet.”

• “Incercand sa omor o musca, am intrat cu masina intr-un stalp de telegraf.”

• “Conduceam masina de 40 de ani cand am adormit la volan si am avut un accident.”

• “Cand m-am apropiat de intersectie, un semn stop a aparut in locul in care niciun semn stop nu mai aparuse vreodata.”

• “Nu am reusit sa opresc masina la timp.”

• “Ca sa evit lovirea barei masinii din fata, am calcat pietonul.”

• “O masina invizibila a aparut de nicaieri, mi-a lovit vehiculul si apoi a disparut.”

• “Pietonul nu stia in ce directie sa se indrepte, asa ca l-am calcat.”

• “Cauza indirecta a accidentului a fost un ins marunt intr-o masina mica cu o gura mare.”

• “Stalpul de telefon se apropia repede. Am incercat sa virez in afara directiei lui cand el m-a lovit in fata.”

• “Am claxonat pietonul, dar el se holba la mine.”

• “Pe un formular de asigurare (soferul lovise o vaca): – Cum ati avertizat dvs.? / – Claxon. – Cum a avertizat celalalt? / – Muuu!”

• “Apropiindu-ma de intersectie, nu am vazut niciun vehicul venind din dreapta, asa ca am lovit masina din fata.”

• “Parbrizul spart. Cauza necunoscuta. Probabil voodoo.”

• “Masina din fata mea a lovit pietonul, dar acesta s-a sculat, asa ca l-am lovit si eu.”

Si daca nu v-ati amuzat destul cititi si cele mai noi declaratii (nu uitati ca acestea sunt adevarate).

• “In timp ce ma deplasam cu autoturismul proprietate personala pe DN1 in directia Otopeni, un avion mi-a taiat calea, prin aer. Nu cred ca circula regulamentar, intrucat era foarte aproape de sol. Atunci fiul meu a tipat, si normal, pentru ca era disperat, el are doar 9 ani, si eu am accelerat ca sa evit avionul si am intrat in masina din fata mea care era condusa de o femeie. Sa stiti ca femeia m-a si injurat…”
• “Soferul dubei s-a uitat exact in ochii mei si eu am accelerat, pentru ca am considerat ca ne-am inteles din priviri. Sigur ca n-am mai semnalizat, dar pe urma soferul respectiv n-a mai vrut sa recunoasca ca s-a uitat la mine… Dar eu pot sa va spun ca are ochii albastri…”
• “Eu stateam linistit pe loc, la semafor. Deodata masina a plecat singura si l-a atins in bara pe conducatorul auto din fata mea. Atunci el s-a enervat si a dat tare cu spatele si mi-a spart farurile si mi-a indoit bara… Eu n-am avut nici o vina”.
• “Am vazut cum autoturismul din fata mea a lovit pietonul, dar pietonul s-a ridicat si atunci l-am lovit si eu. Nu credeam ca se mai ridica.”
• “O femeie se prefacea ca traverseaza. Pe soferul din fata mea l-a pacalit si a franat. Am oprit si eu, dar soferul din spatele meu, care si el isi daduse seama ca femeia se preface, a intrat in mine si m-a impins in masina din fata. Pe urma a fost cum am spus eu. Femeia nici n-a mai traversat…”
• “Eu ma deplasam regulamentar, dar din toate partile veneau masini. Atunci eu am oprit. Sa se inghesuie ei, daca sunt smecheri! Si tocmai pe mine, care stateam pe loc, m-a indoit unul cu masina de smecher. Cred ca era fotbalist, ca astia se inghesuie asa…”
• “Cred ca ati observat ca la semafoarele astea noi, moderne, este si culoarea albastra. Cand s-a aprins albastru, eu nu am stiut ce sa fac pentru ca nu scrie in regulament. Am pornit, dar dupa-aia am oprit pentru ca mi-am dat seama ca la culoarea albastra in mod normal trebuie sa eliberezi banda de circulatie. Il rog pe aceasta cale pe domnul ministru sa ia masurile care se impun…”
• “Batea vantul cu peste 100 de kilometri la ora din spate. Eu circulam cu 50 la ora, dar va dati seama ca vantul ma impingea foarte tare. Eu am franat, dar n-am putut evita impactul pentru ca m-a impins vantul cu o viteza de aproximativ 60 de kilometri pe ora, tinand cont de fortele de frecare…”

Iar in incheiere, un sofer sincer care recunoaste ca nu stie sa conduca : )

• “Dom’le, io recunosc ca-s varza la condus, da aia de ce-o stat precum capra cand o vazut ca-i apar in fata?”

Aceasta este poza care apare acum pe prima pagina a site-ului oficial Apple WWW.APPLE.COM

Mai jos va prezint cel ce a fost catalogat drept “Cel mai frumos discurs din lume.“

Aceasta este transcrierea textului citit de Steve Jobs, CEO al Apple Computer, la 12 iunie 2005, la ceremonia de absolvire a studentilor Universitatii Stanford.

Sunt onorat sa fiu cu voi astazi, in ziua plecarii voastre de la una dintre cele mai bune universitati din lume. Eu n-am absolvit niciodata facultatea. Adevarul fie spus, acum e momentul in care m-am apropiat cel mai mult de o absolvire. Si vreau sa va spun astazi trei povesti din viata mea. Atat. Nu cuvinte mari. Doar trei povesti.

Prima poveste este despre unirea unor puncte.

Am renuntat la Facultatea Reed dupa doar 6 luni, dar am stat aproape de facultate pentru inca 18 luni inainte sa o parasesc definitiv. De ce am renuntat?

Totul a inceput inainte ca eu sa ma fi nascut. Mama mea biologica era tanara, absolventa necasatorita de liceu, asa ca s-a hotarat sa ma dea spre adoptie. Si a simtit foarte tare nevoia sa ma incredinteze unor absolventi de facultate, asa incat lucrurile pareau stabilite dinainte pentru mine sa fiu adoptat la nastere de un avocat si sotia lui. Numai ca atunci cand am aparut pe lume, ei s-au razgandit si au considerat ca-si doresc o fetita.

Asa ca parintii mei, care erau pe o lista de asteptare, au primit un telefon in mijlocul noptii prin care erau intrebati: “Avem un baietel care poate fi adoptat. Il doriti?”. Au spus “Bineinteles!”. Mama mea biologica a aflat mai tarziu ca mama adoptiva nu absolvise niciodata facultatea si ca tatal meu adoptiv nu absolvise liceul. Asa ca a refuzat sa semneze actele de adoptie. S-a razgandit doar cateva luni mai tarziu, cand parintii mei adoptivi i-au promis ca o sa ma trimita la facultate.

Si, 17 ani mai tarziu, chiar m-au trimis. Dar am ales in mod naiv o facultate care era aproape la fel de scumpa ca si Stanford si toate economiile parintilor mei s-au evaporat pe plata studiilor mele. Dupa 6 luni, n-am mai vazut valoare in acele studii. N-aveam nicio idee despre ce sa fac cu viata mea si nicio idee despre cum m-ar putea ajuta facultatea in viata. Si m-am vazut la facultate, cheltuind toti banii pe care parintii mei ii stransesera in toata viata lor. Asa ca m-am hotarat sa renunt si sa am incredere ca pana la urma toate lucrurile se vor dovedi a fi ok. Eram cam speriat la acea vreme, dar privind inapoi imi dau seama ca a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat in toata viata mea. Minutul in care am renuntat m-a ajutat sa nu mai merg la cursurile care nu ma interesau si sa merg la cele care mi se pareau utile.

N-a fost chiar totul romantic. N-aveam o camera in care sa dorm, asa ca dormeam pe podeaua camerelor prietenilor. Am returnat sticle de Cola pentru cei 5 centi pe care ii primeai inapoi pentru returnarea unei sticle. Si am mers in fiecare duminica seara cei 7 kilometri pana in partea cealalta a orasului, doar pentru a beneficia de o masa gratuita la Templul Hare Krishna. Mi-a placut la nebunie. Si toate lucrurile acelea care mi-au starnit curiozitatea si intuitia s-au dovedit a fi nepretuite in viitor. Sa va dau un exemplu.

Facultatea Reed avea la acea vreme cel mai bun curs de caligrafie din SUA. In tot campusul, orice poster, orice titlu si orice indicator erau superb caligrafiate. Pentru ca renuntasem si nu mai eram obligat sa merg la cursurile normale, am decis sa merg la cursul de caligrafie si sa invat cum sa scriu frumos. Am invatat despre tipurile de fonturi, despre varierea cantitatii de spatiu dintre mai multe combinatii de litere, despre ce face caligrafia sa fie o arta. Era frumos, demn de tinut minte, subtil artistic intr-un mod in care stiinta nu poate explica. Si am gasit acest lucru fascinant.

Bineinteles ca, la acea vreme, cursul in sine nu avea niciun fel de aplicatie practica in viata mea. Dar 10 ani mai tarziu, cand am dezvoltat primul Machintosh, mi-am amintit toate acele lucruri. Si le-am integrat in Mac. A fost primul computer care a folosit fonturi extraordinare. Daca n-as fi renuntat la celelalte cursuri si daca nu as fi avut astfel timp sa merg la cursul de caligrafie, Mac-ul n-ar fi avut niciodata mai multe tipuri de fonturi si un scris atat de bine proportionat. Si din moment ce Windows doar a copiat Mac-ul, e foarte probabil ca niciun fel de computer sa nu fi avut astfel de fonturi. Daca n-as fi renuntat, n-as fi facut niciodata cursul de caligrafie, poate computerele personale n-ar fi avut fonturi atat de frumoase ca acum. Bineinteles ca la acel moment, tanar fiind, era imposibil sa unesc punctele. Dar cativa ani mai tarziu, imaginea a fost cu mult mai clara.

Asa ca, nu poti uni punctele daca privesti in viitor. Poti sa le unesti doar daca te uiti inapoi in viata ta. Asa ca trebuie doar sa ai incredere ca punctele se vor uni cumva in viitor. Trebuie sa ai incredere in ceva – instinctul tau, destinul tau, viata ta, karma, orice altceva. Abordarea asta nu m-a lasat niciodata balta si a facut diferenta in toata viata mea.

A doua poveste este despre dragoste si pierderi.

Am fost norocos sa aflu ce imi place sa fac tanar fiind. Woz (Steve Wozniak) si cu mine am inceput povestea Apple in garajul parintilor mei cand aveam 20 de ani. Am muncit din greu si in 10 ani Apple a ajuns sa creasca de la un garaj in care munceam noi doi la o companie care valora 2 miliarde de dolari si avea 4.000 de angajati. Tocmai ne lansasem cea mai noua creatie (computerul Machintosh), iar eu tocmai implineam 30 de ani. Apoi am fost concediat. Cum poti fi concediat de la o companie pe care tu ai infiintat-o? Ei bine, pe masura ce Apple a crescut, am angajat pe cineva, despre care credeam ca are talentul sa conduca Apple alaturi de mine, iar pentru primul an lucrurile au mers bine. Apoi viziunile noastre despre viitor au inceput sa fi divergente, asa ca el a pus piciorul in prag. Si atunci cand a facut-o, Consiliul nostru Director a stat alaturi de el. Asa ca, la 30 de ani, am fost dat afara de la Apple. Si a fost o poveste publica. Singurul lucru care contase in toata viata mea de adult se dusese pe apa sambetei. Si eu eram devastat.

Cateva luni n-am stiut ce sa fac. Am aflat ca dezamagisem o intreaga generatie de antreprenori, ca scapasem bastonul de maresal tocmai atunci cand eram foarte aproape sa-l primesc. M-am intalnit cu David Packard si Bob Noycesi, am incercat sa ma scuz pentru ca o dadusem in bara atat de urat. Eram un esec public si toate gandurile mele imi spuneam sa fug din Vale ([n.r.] Sillicon Valley). Dar, incet-incet, a inceput sa ma cuprinda un nou gand. Inca imi placea ce fac. Si intamplarea de la Apple nu schimbase lucrurile foarte mult. Eram respins, dar eram inca indragostit. Asa ca am decis sa o iau de la capat.

N-am vazut atunci, dar s-a dovedit ca a fi concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla. Povara pe care o porti atunci cand ai succes a fost inlocuita cu usurarea pe care o simti cand o iei din nou de la capat, mai putin sigur de ce o sa ti se intample. M-am eliberat de stres si am avut astfel sansa sa intru intr-una dintre cele mai creative perioade din viata mea.

In timpul urmatorilor cinci ani, am pornit o companie numita NeXT, o alta companie numita Pixar si m-am indragostit de o femeie extraordinara, care a devenit sotia mea. Pixar a creat Toy Story si este astazi (in 2005) una dintre cele mai de succes intreprinderi de animatie din lume. Intr-o schimbare remarcabila a sortii, Apple a cumparat NeXT, eu m-am intors la Apple si tehnologia pe care o dezvoltasem la NeXT a stat la baza renasterii Apple. Iar Laurene si cu mine avem o familie frumoasa impreuna.

Sunt foarte sigur ca nimic din toate aceste lucruri nu s-ar fi intamplat, daca n-as fi fost concediat de la Apple. A fost un medicament greu de inghitit, dar cred ca pacientul avea nevoie de el. Uneori viata te loveste in cap cu o caramida. Nu-ti pierde increderea. Sunt convins ca singurul lucru care m-a ajutat sa-mi pastrez directia a fost faptul ca imi placea ce fac. Trebuie sa gasesti lucrurile care-ti plac. Si asta e valabil atat pentru munca ta, cat si pentru partenerul tau de viata. Munca ta o sa-ti umple o parte insemnata din viata si singurul mod in care vei fi cu adevarat satisfacut este sa crezi ca faci o munca extraordinara. Si singurul mod in care poti face o munca extraordinara este sa-ti placa ce faci. Daca n-ai reusit inca, continua cautarea. Nu te multumi cu putin. Asa cum e si cu partenerul de viata, vei sti atunci cand l-ai intalnit. Si, la fel ca in orice alta relatie extraordinara, lucrurile vor merge din ce in ce mai bine pe masura ce trec anii. Asa ca nu te opri din cautare. Nu te multumi cu putin.

A treia poveste este despre moarte.

Cand aveam 17 ani, am citit un text care spunea ceva de genul: “Daca traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima din viata ta, la un moment dat vei avea dreptate”. Citatul m-a impresionat si de atunci, pentru cei 33 de ani care au trecut, m-am uitat in oglinda in fiecare dimineata si m-am intrebat: “Daca astazi ar fi ultima zi din viata mea, as vrea sa fac ce fac astazi?”. Si atunci cand raspunsul a fost “Nu” pentru mai multe zile la rand, am stiut ca trebuie sa schimb ceva.

Ideea ca in curand o sa mor a fost cea care m-a ajutat sa fac cele mai importante alegeri in viata. Pentru ca aproape orice – toate asteptarile noastre, tot orgoliul, toate fricile referitoare la esec – toate aceste lucruri palesc in fata mortii, lasand afara singurul lucru care este cu adevarat important. Ideea ca o sa mori este cel mai bun mod in care poti evita capcana fricii ca ai ceva de pierdut. Esti deja dezbracat. Si nu exista niciun motiv pentru care sa nu-ti urmezi inima.

Cu aproape un an un urma, am fost diagnosticat cu cancer. Am facut un CT la 7.30 dimineata si a aratat in mod clar o tumora in pancreasul meu. Habar n-aveam ce e un pancreas la acea vreme. Doctorii mi-au spus ca acest tip de cancer e aproape sigur incurabil si ca n-ar trebui sa ma astept la mai mult de 3 pana la 6 luni de viata. Doctorii mei m-au sfatuit sa merg acasa si sa-mi pun lucrurile in ordine, un fel de a spune ca ar trebui sa ma pregatesc pentru moarte. Si esti pus in situatia in care incerci sa le spui copiilor tai, in doar cateva luni, toate lucrurile pe care ai fi vrut sa le spui in ultimii 10 ani. Si esti fortat sa te asiguri ca toate lucrurile sunt puse in ordine astfel incat sa fie cat de simplu se poate pentru familia ta in viitor. Esti fortat sa-ti iei ramas bun.

Am trait cu acel diagnostic toata ziua. Mai tarziu, am facut o biopsie, mi-au bagat un endoscop pe gat pana in stomac si intestine, mi-au facut o punctie in pancreas si mi-au luat cateva celule din tumora. Am fost sedat, dar sotia mea, care era acolo, mi-a spus ca, atunci cand s-au uitat la celule sub microscop, doctorii s-au intristat pentru ca se dovedea a fi o forma foarte rara de cancer pancreatic, incurabila cu chirurgia clasica. Am facut acea operatie si acum sunt bine.

Acest moment a fost cel care m-a apropiat cel mai tare de moarte si sper sa fie la fel si pentru urmatorii ani. Faptul ca am supravietuit ma face sa va spun cuvintele urmatoare cu ceva mai multa experienta decat atunci cand credeam ca moartea e un concept pur intelectual.

Nimeni nu vrea sa moara. Chiar si oamenii care vor sa mearga in Rai nu vor sa moara pentru a ajunge acolo. Si, totusi, moartea este singura directie clara spre care ne indreptam cu totii. Nimeni nu poate scapa de moarte. Si asa trebuie sa fie, pentru ca Moartea este in mod sigur cea mai buna inventie a vietii. Este agentul de schimbare al vietii. Elimina vechiul pentru a face loc noului. Chiar acum, voi sunteti noul, dar peste o vreme, nu departe de acest moment, veti deveni incet-incet vechiul. Si veti fi eliminati. Scuze ca sunt atat de dramatic, dar e adevarat.

Timpul vostru e limitat, asa ca nu va pierdeti vremea traind viata altcuiva. Nu va inglobati in dogme – traind cu rezultatul gandirii altor oameni. Nu lasati zgomotul opiniilor altora sa va ascunda vocea voastra interioara. Si cel mai important, trebuie sa aveti curajul sa va urmati inima si intuitia. Ele stiu deja ce va doriti cu adevarat sa deveniti. Toate celelalte lucruri sunt secundare.

Cand eram tanar, exista o publicatie uimitoare care se numea Catalogul Intregii Lumi. Un soi de biblie a generatiei mele. A fost creata de un om pe nume Stewart Brand, nu departe de locul unde ne aflam acum, si el a adus-o la viata punandu-i un strop de atingere poetica. Asta se intampla la inceputul anilor 1960, inainte de aparitia computerelor si a publishing-ului digital, asa ca revista era construita cu masini de scris, foarfeci si camere polaroid. Era un soi de Google in forma printata, cu 35 de ani inainte sa apara Google. Era idealist si mustea de notiuni extraordinare si instrumente utile.

Stewart si echipa lui au scos mai multe editii ale Catalogului, dupa care lucrurile au inceput sa nu mai mearga bine, asa ca au fost nevoiti sa scoata ultimul numar. Era la mijlocul anilor 70, iar eu aveam varsta voastra. Pe ultima coperta a ultimului numar era o fotografie a unui drum de tara in zori, genul de drum pe care te gasesti atunci cand pornesti intr-o aventura extraordinara. Sub poza erau cuvintele “Ramai flamand. Ramai naiv”. Asta era mesajul lor de adio. Ramai Flamand. Ramai Naiv. Si eu mi-am dorit intotdeauna sa raman asa. Iar astazi, cand voi absolviti si incepeti o viata noua, va doresc asta si voua.

Ramaneti flamanzi. Ramaneti naivi.

Multumesc mult.

Artistii din lumea muzicala si nu numai deplang moartea cantaretei, destinul tragic, flacara unei lumanari care s-a stins la doar 27 de ani, numar fatidic si pentru alti artisti precum Jim Morris, Janis Joplin sau Kurt Cobain si se intrec acum in comentarii elogioase privind talentul de necontestat al lui Amy Winehouse postate in mod ostentativ pe retelele de socializare.
Cu adevarat indrurerata si de neconsolat ramane familia artistei, prietenii care au iubit-o si au cunoscut-o si pentru care a fost un om drag nu castigatoare a 5 premii Grammy si una dintre cele mai bune voci feminine ale ultimilor ani.
Amy Winehouse le lasa insa fanilor sai melodiile autobiografice care exprima o sfasietoare profunzime interioara a cantaretei cu care i-a cucerit si care i- adus celebritatea dar si ratacirea intr-o lume mult prea falsa si lipsita de inteles.

R.I.P.  Amy Winehouse