Soarecii iti bantuiesc somnul

0

Soarece linistit, baba frumoasa si copil cuminte! Daca ar sta cuminte in mediul sau natural si nu ar fi un oportunist in cautare de hrana buna si nemuncita si obiecte de ros, deratizarea nu ar exista. Dar cum sa stai cu mainile in san, cand soarecele nu are limite? El treiera prin toate incaperile, se urca pe mese, roade firele si face gauri in perete si strica haine scumpe si covoare de lux. Este intr-o continua alergatura, iar stricaciunile pe care le face te determina sa il urasti de moarte, asa mic si dragut, cum pare!

soarece

Numai cine l-a auzit chitaind, cand pica de somn, intelege. Te trezesti, aprinzi lumina, faci zgomot sa il alungi, dar il stii in aceeasi camera cu tine si te temi. Se poate urca si in patul tau cu microbii colectati din gaurile sale murdare. Au fost cazuri in care soarecii impertinenti au muscat copii de obraz sau i-au zgariat provocandu-le infectii urate. O vreme lucrurile se calmeaza. Nu se mai aude nimic si incerci sa uiti ca au inceput sa apara soarecii, desi nu poti, dar iti doresti sa dormi trei-patru ore. Promiti ca a doua zi vei gasi o solutie si inchizi ochii.

De data aceasta roade ceva suparator, apoi chitaie si o tine tot intr-un spectacol, incat simti ca iti pierzi controlul. Si ce te faci, cand zgomotele soarecelui sunt acompaniate de bazaituri de tantari care te ciupesc, incat te umplu de sange si pe lenjeria alba si scumpa apar pete de rosii.

Am trait toate acestea si fiindca era departe de mine firma care ofera cele mai bune servicii de dezinsectie birouri si case am incercat s aomor tantarii cu o carpa si am pus grau otravit pentru soareci. M-am uitat ca la o minune la boabele rosii. Am gasit si urme de coji si cu toate acestea zgomotele nu au incetat, fiindca au venit alti soareci, iar lacomul defunct raspandea un miros oribil.

A trebuit sa iau toata casa la rand si l-am gasit intre paginile unei carti la care tineam enorm. Mi-a fost rau toata ziua din cauza imaginii si a mirosului oribil. A inceput sa imi para rau ca am pus otrava, fiindca m-am gandit ca voi mai gasi patru-cinci soareci morti si ma voi imbolnavi, dar au inteles. Nu stiu cum anume au priceput ca acolo este otrava, fiindca graul a ramas intreg.

Nici cursele nu au dat roade. Puneam cu grija si cu teama sa nu imi prind degetele carnea prajita in acul acela, iar ei veneau, luau carnea cu atentie si plecau. In privinta tantarilor, m-au ciupit, pana m-am umplut de blande la inceput, apoi fata era perforata de semne rosii, dupa ce acestea se treceau.

Nimic nu iti poate pune nervii la incercare ca bazaitul de muste si de tantari, cand doresti sa dormi, sa stai de vorba cu cineva sau sa citesti si ca rontaitul si chitaitul soarecilor, cand esti pe punctul de a adormi. De aceasta tensiune nervoasa te scapa firma 3-d-deratizarecompleta.ro care distruge insectele si soareci in totalitate si efectele substantelor utilizate se mentin mult timp pentru pradatori, nefiind toxice pentru oameni.

Din moment ce s-a facut deratizarea, dezinfectia sau dezinsectia, daca se respecta instructiunile, locuinta si biroul raman perfect curate si un an sau doi. Firma 3-d-deratizarecompleta.ro ofera cele mai importante servicii clientilor ei: un climat sigur si confortabil in care sa doarma, sa se hraneasca, sa isi mentina igiena si sa se bucure alaturi de cei dragi. Nu va mai jucati cu soriceii vicleni, sau cu tantarii invizibili care stiu unde sa se ascunda, ci cereti-le ajutorul, fiindca este un ajutor profesionist!

Write a comment